Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Sub semnul curcubeului dublu

        de Ioan Lascu

În special autor de proză scurtă, dar şi un perseverent publicist, cunoscut în ţară îndeosebi prin articolele apărute în Vatra, clujeanul Alexandru Vlad, ajuns la deplină maturitate, reconfirmă, publicând la începutul anului 2008, la Editura Polirom, în colecţia fiction Ltd., Curcubeul dublu. Titlul colecţiei se potriveşte ca o mănuşă (şi) cărţii lui Alexandru Vlad, fiindcă nu ficţiunea debordează din prozele sale (ultra)scurte. Curcubeul dublu ar putea fi luată drept monografia în proză a unui sat din nord-vestul Ardealului în vremea interminabilei, mult blamatei, dizgraţioasei perioade de tranziţie. „Studiile aprofundate” au fost efectuate în timp, deoarece satul în cauză este chiar locul natal al autorului. În acest fel, se iveşte şi posibilitatea de a compara lumea rurală de acum patruzeci-cincizeci de ani, încă patriarhală şi cu tradiţii aproape intacte, şi satul de la începutul mileniului III, decrepit şi poluat, depopulat şi dezumanizat, închis în propria-i mizerie şi lipsit de viitor. Din nefericire, un observator atent şi versat nu poate ajunge decât la trista concluzie că populaţia de astăzi din multe zone rurale ale ţării include destui inşi care nu sunt departe de nişte biete căzături, sau de nişte respingători troglodiţi. Nici concluzia pe care ne îngăduie să o tragem cartea lui Alexandru Vlad nu este una diferită, însă nu acesta este, întâi de toate, pariul ei făţiş.

Scrisă mai mult la modul jurnalistic, fiindcă nu putem scăpa de bănuiala că autorul a introdus, într-o formă nu cu mult modificată, şi o parte din editorialele şi comentariile pe care, aşa cum singur mărturiseşte, le publica înainte în unele ziare zonale, proza scrisă sub semnul curcubeului dublu, îmi pare a dezvălui o criză de subiecte şi de epic. Într-adevăr, nici subiectele găsite de prozator, nici povestirea ca atare nu astâmpără foamea vreunui lector atras de epic, de întâmplare, eveniment, aventură, eroi carismatici etc., etc. Tratată cu oarecare uşurinţă, o astfel de proză poate să apară ca o bârfă meticulos consemnată despre un sat din zilele noastre, cu toate „bubele” lui, sau, dacă vrem să fim puţin la modă, un chat cu superficialitatea şi cu fleacurile sale, întreţinut de autor cu un prezumtiv cititor, aşa, pur şi simplu… pour passe-temps. De aici şi o anume ariditate, şi o anume lentoare.

Altminteri un op destul de masiv – aproape trei sute de pagini – Curcubeul dublu însumează un mare număr de povestiri scurte cu subiecte destul de diverse, unificate însă de topos-ul satului natal, unde scriitorul revine la vârsta pensionării, în căutarea tihnei pierdute la oraş. Diversitatea este furnizată de mulţimea personajelor – aproape toţi sătenii sunt trecuţi prin condei –, a feluritelor întâmplări, unele mărunte, insignifiante chiar, altele picante sau chiar horror, şi a intruşilor, câţiva veniţi să se stabilească aici, precum Artistul sau Olandezul, alţii doar în trecere, asemenea unor belgieni sosiţi în misiune de binefacere sau a unor turiste curioase, tot belgiene. Nu lipsesc nici personajele pitoreşti, precum Guraliva, ţiganii Călin şi Costan ori chiar preotul satului. Lumea domestică este la ea acasă: mâţele, câinii, orătăniile, porcii, caii şi bivolii de prin curţi sau de pe drum sunt luaţi în seamă din plictis, arareori cu o umbră de duioşie amuzată, iar în ansamblu atmosfera ne poate aduce aminte, fără şarjele comico-ironice ale lui Topârceanu, de Viaţa la ţeară a lui Al. Depărăţeanu. Însă nu parodicul este în vederile lui Alexandru Vlad, parodicul nici nu trebuie inventat, el viază chiar în stare nativă, în zgura înecăcioasă a prezentului, ca parte a unor existenţe ce visează să devină europene, dar eşuează într-o îndepărtată, chiar grotescă aspiraţie, la mare distanţă de orice imitaţie conformă cu originalul. Fără a stârni mirare, pentru cunoscători satul lui Al. Depărăţeanu se regăseşte, mutatis mutandis, în praful şi în rudimentele satului lui Alexandru Vlad, de la început de mileniu III.

Nu miră, de asemenea, pe nimeni, ba este în asentimentul nostru, iar unii dintre noi chiar vociferăm în acelaşi cor, constatarea întristată a autorului că satul românesc de azi se situează, ca retardare istorică, în secolul al XIX-lea valaho-balcanic. Monografia satului ardelenesc conturată de Alexandru Vlad, dacă ne vine să o numim aşa, mai mult din comoditate, este, în tot cazul, monografia unei comunităţi aflate în disoluţie, ale cărei tradiţii şi practici sănătoase au trecut în amintire ori s-au topit în uitare. Impasul moral, economic şi ecologic este insurmontabil. În fapt, nu poveştile sunt cele ce precumpănesc, ci „tristeţea iremediabil㔠în faţa unei reducţii, a unei dispariţii vinovate a fiinţei satului românesc, ce părea, până mai ieri, idealiştilor şi mistificatorilor patriotarzi nicicum altfel decât eternă. Obştea care trăia odinioară sub semnul curcubeului dublu, un splendid fenomen meteo, atât de rar, care, după spusele unui martor ciudat, se putea admira numai dintr-un anumit loc, în acel sat, se află astăzi în pragul dezastrului existenţial. Cunoscând gradul de generalizare a acestei stări, nu-i greşit să afirmăm că paginile scrise de Alexandru Vlad au o funcţie exponenţială. Dacă starea de lucruri va continua, dezastrul va fi imparabil. Prin acest mesaj, mai mult subtil decât manifest, mai mult discret decât ostentativ, se salvează Curcubeul dublu, altfel o carte mai degrabă indigestă decât antrenantă. Aproape că mă gândesc aici la plăcerea lecturii. În condiţiile mai sus relevate evident că nu „plăcerea lecturii” este finalitatea de căpetenie a prozatorului.

Altfel m-am gândit la o carte un pic oţioasă, un pic leneşă, dar bine făcută, cu răbdare faţă de sine şi de o lume aproape imundă în banalitatea ei, uşor de ignorat sau de dispreţuit: o „făcătur㔠ardelenească ce ia în seamă această banalitate care nu se distinge decât prin bolile de care suferă, social, material, moral. Aşa că iese în prim plan patologia unei comunităţi rurale neînsemnate, complet neglijate, neputincioase faţă de ea însăşi, tocmai în preajma mult clamatei şi (deocamdată) ratatei integrări europene. Pot spune fără a greşi că Curcubeul dublu are un substrat politic cert. Câteodată Alexandru Vlad nu îşi poate reprima criticile directe adresate unui regim politic cinic şi ignar care nu a privit niciodată mai departe de propriile interese de clan. O constatare în plus cum că acest ultim volum al scriitorului de la Cluj (deoarece clujean a rămas el din tinereţile sale!) este realizat şi cu mijloacele jurnalismului. Ca şi ziaristul, şi scriitorul ne-a lăsat impresia că este mereu în căutare de subiecte. De aceea el nu ezită să scrie despre orice: despre păsările cântătoare şi de curte, despre câinele şi motanul pripăşiţi prin preajma propriei case, despre cărţi şi despre vise, despre un roi de albine fugit din stup, despre cum se vede oraşul din (acel) sat, despre exasperant de banalul ou fiert, despre distrugerea manelelor prin internet, despre „plante urgisite”, greieri şi „vaci infidele”, despre eşecul unui cioban român în Spania, despre bandiţi jefuitori şi ucigaşi, despre berea Ursus neagră (o parodiere a publicităţii umflate şi bezmetice), despre nervi şi despre „pipă ca instrument de întregire a fiinţei”, despre preţul de batjocură al laptelui şi despre taxele neplătite, despre ofensiva poluantă a deşeurilor din material plastic sau despre anumite relaţii cu rubedeniile… În fine, nu este refuzată nici o „bobotează a cailor”, nici Florica, nici venetica Rica, nici Costan, nici fata din tren, nici lipsa de subiecte atunci când scrie fără subiect, iar când, pentru moment, nu întrevede o ieşire, nu se pierde cu firea pentru că totdeauna se găseşte o soluţie iar autorul mai strecoară printre crochiurile în proză, câte un poem, bineînţeles că tot în proză. Şi aşa mai departe. De o oarecare întindere şi forţă sunt povestirile artistul (cu reveniri la subiect în alte povestioare), de rerum natura, cadavrul viu, nervi şi „bucăţica” titulară a volumului – curcubeul dublu (proces verbal), dar şi aceasta un text mozaical, cu mai multe mici subiecte şi pasagere figuri. Încă salvator pentru o lume crepusculară, dar uneori malefic pentru câte un intrus (asemenea fostului profesor de filozofie dintr-o şcoală clujeană), curcubeul dublu mai radiază fascinaţie, chiar dacă mai mult păstrată în amintire:

„Plouase şi peste valea aia de acolo a apărut un curcubeu. Întreg, dublu şi parcă tras cu vopsea. Nu orice vopsea, ci acrilică. Îţi venea să intri prin el ca printr-un arc de triumf. Aşa ceva nu văzusem în viaţa mea. Ca în fraţii Limbourg. Mă uitam la curcubeu şi a trecut un beţiv care m-a salutat, dar pentru fenomen n-a avut nici măcar o privire. Aşa sunt astea la noi în sat, mi-a zis el. Şi-atunci am zis: aici! Dacă au asemenea curcubee…” (pag. 143).

Aşadar nu atât un semn salvator cât o imagine a unui trecut mirific, curcubeul dublu face din mostra de fiction Ltd. semnată de Alexandru Vlad o depozitară a micii istorii şi a prezentului sordid al unei comunităţi cândva puternice şi echilibrate, ajunsă astăzi în pragul colapsului şi al unei pervertiri care o împinge către pierderea irecuperabilă a identităţii, golind-o, în cele din urmă, de umanitate.

© 2007 Revista Ramuri